Florin Piersic s-a înscris în anul întâi la Facultatea de Psihologie de la Univ. "Petre Andrei" din Iaşi

Florin Piersic s-a înscris în anul întâi la Facultatea de Psihologie de la Univ. "Petre Andrei" din Iaşi

 FLORIN PIERSIC  

Actorul Florin Piersic s-a înscris miercuri, în anul întâi la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi, el completând formularul de înscriere la Decanatul facultăţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Florin Piersic a luat această decizie în urma unei întâlniri cu studenţii acestei facultăţi, în cadrul căreia a spus că vrea să urmeze cursurile universităţii ieşene.

"Eu vreau să mă pregătesc pe bune la această facultate. Am făcut asta pentru că aici am găsit o atmosferă plăcută, cu studenţi care pur şi simplu m-au primit precum suporterii pe Hagi. Sigur că nu voi putea să vin la cursuri, dar o să mă pregătesc pentru anul I, nu glumesc, din plăcerea de a studia", a declarat, miercuri, Florin Piersic.

El a adăugat că vrea să-şi păstreze "sufletul tânăr" şi că are la Iaşi numeroşi prieteni.

"Acum, la 74 de ani, nesilit de nimeni şi de bunăvoie, am zis "ce-ar fi, dom`le, să fiu din nou student?" De ce m-am gândit la asta? Pentru că eu socotesc că tot ce ne ţine pe noi în viaţă e sufletul. Eu am foarte mult suflet pentru multă lume. Eu vreau să-mi păstrez sufletul tânăr până în ziua în care am să vă spun la revedere", a adăugat actorul.

Florin Piersic a participat, marţi, la o întâlnire cu studenţii şi profesorii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Petre Andrei din Iaşi.

"Oricum mă veţi trece la examene, că doar nu mă veţi lăsa repetent să ajung la 80 de ani tot în anul întâi. În plus, am şi interes, pentru că am văzut multe studente frumoase aici", le-a spus Piersic celor prezenţi în sală.

La rândul său, rectorul Universităţii Petre Andrei din Iaşi, Doru Tompea a afirmat că este bucuros să audă că Florin Piersic vrea să devină student.

"Florin Piersic ne-a marcat copilăria şi tinereţea. Eu m-am născut cu Florin Piersic. Sunt extrem de bucuros că putem institui, probabil în premieră în România, calitatea de student onorific, mai cu seama că este vorba de un monument cultural de talia lui Florin Piersic", a spus rectorul Doru Tompea.(Gandul.info)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A picat proiectul sălilor de jocuri de noroc, după o eroare tehnică! (Foto, Video)

astăzi, 18:28

Proiectul jocurilor de noroc în municipiul Botoșani a fost supus votului consilierilor locali în ședința extraordinară de marți, 9 iunie. Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșan...

Percheziții în două comune din Botoșani într-un dosar de contrabandă! (Foto, Video)

astăzi, 17:40

În cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și a Inspectoratului General al Pol...

APIA Botoșani a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată

astăzi, 15:02

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anul...

-->