Un botosanean pe zi

VIOREL ILISOI - Primul ziarist roman care a facut inchisoare, dupa Revolutie!

Autor: stiri.botosani.ro  Publicat: 27-03-2009
Video (0)   Foto (1)   Comentarii (7)   Vizualizari (1232)  
Marime text:  

VIOREL ILISOI Viorel Ilisoi s-a nascut pe 13 februarie 1968, intr-un sat botosanean de pe malul Prutului, in anii celebrului si de trista amintire decret anti-avort.

Familia numeroasa, vremurile extrem de grele si boala tatalui l-au instalat pe Viorel Ilisoi, din clasa a II-a pana cand a venit timpul sa mearga la liceu, intr-un orfelinat din Trusesti.

Dupa ce a intrat la Liceul Pedagogic din Botosani, pe perioada cursurilor statea la internat, iar in vacanta se intorcea la parinti sau la fratii mai mari. Astfel s-a format, educat, plamadit unul dintre cei mai mari ziaristi ai Romaniei, si spunem acest lucru fara nicio exagerare jurnalistica sau simpatie de breasla.

Ilisoi a incercat o experienta la catedra de romana-franceza din Copalau, pentru a se apuca de gazetarie, in primele ziare aparute in peisajul botosanean al acelor ani, imediat dupa 1989. In numai doi ani a avut prima experienta majora!

In 1992 a ajuns la puscarie, pentru un pamflet. Dar nici de puscarie n-a avut parte: condamnat la trei luni de inchisoare, cu executare, a fost dat afara dupa nouasprezece zile, in urma indignatei galagii a presei din strainatate. A fost primul ziarist roman inchis pentru delict de presa.

Dupa experienta botosaneana a scrisului in fata si in spatele gratiilor, Viorel Ilisoi a pornit spre Capitala, in scurt timp devenind unul dintre cei mai buni ziaristi ai Romaniei.

Dincolo de efemerul scris la gazeta, Viorel Ilisoi este un scriitor de inalta simtire literara, un foarte bun cunoscator al cuvantului framantat pana la aluatul bine mirositor al unui scris de calitate.

A realizat "Kagemusha. Sapte zile cu Cezar Ivanescu", un interviu de 400 de pagini facut la foc automat, despre care insusi Ilisoi a spus ca nu putea aparea in timpul vietii Poetului, “fragila literatura romana postbelica neputind rezista la un asemenea soc, fiind reierarhizata si trintita violent cu cracii in sus de insusi insuportabilul Ivanescu, inca tinar si la trup curat. Interviul a fost extrem de citit dupa moartea Poetului, si, cum era de asteptat, a starnit controverse, a miscat ierarhii, a zdruncinat mentalitati.

Viorel Ilisoi este cunoscut cititorilor din Romania din marile ziare natonale, in special Jurnalul National si Cotidianul.

 

In continuare, il lasam pe botosaneanul-bucurestean Viorel Ilisoi sa ne povesteasca din teribilele experiente traite in acei ani ai comunismului, in orfelinatul din Trusesti. Fragmentele au fost preluate din Jurnalul National.

"Am ajuns la casa de copii pentru ca s-a imbolnavit tata si nu ne mai putea intretine. A stat sapte ani in spital; cand a iesit, pe fratii mei i-a luat inapoi. Pe mine m-a lasat in continuare, pentru ca l-a convins directorul casei de copii ca e mai bine pentru mine acolo. La noi in sat nu exista curent electric, iar eu in clasa I scrisesem cu penita infipta in cocean. La casa de copii erau copii proveniti din familii destramate, dar si adusi de la crese, copii care fusesera abandonati cand aveau o zi-doua, aruncati in tomberoane, uitati la maternitate. Cei de la crese se deosebeau de cei din familii; crescusera cate 30-40 cu o ingrijitoare. Veneau batuti, cu o frica animalica, cu sechele psihice – numai daca treceai pe langa ei tremurau si incepeau sa tipe. Erau tarati psihic si nu exista nici un fel de ingrijire speciala pentru ei.

La Trusesti, casa de copii era numai pentru baieti si aduna la un moment dat vreo 300. Copiii de la cresa erau, in general, irecuperabili; in clasa a II-a eram coleg cu unul Demco, un baiat venit de la cresa, care avea aproape 18 ani. L-au trimis la scoala de cizmari, sa invete sa bata cuie sau sa devina presedinte, cum se zicea atunci. Era retardat si nu era in stare sa faca papuci, putea doar sa repare. Nici cei care veneau din familii destramate nu stateau mai bine; fusesera batuti acasa, erau traumatizati. Mai erau si cei din familii normale, ajunsi acolo accidental, pentru ca le murise un parinte sau nu mai puteau fi intretinuti. Doar cei care faceau parte din aceasta categorie reuseau sa faca ceva in viata, sa mearga la liceu.

Din grupa mea de 24 de copii, am fost doar doi care am facut liceul. Restul au devenit vacari, oieri, si foarte multi au ajuns la puscarie. Aproape toti au cazier. Opt clase erau obligatorii, iar cand terminai a opta sau a zecea, daca nu continuai studiile, trebuia sa intri in paine. Legea spunea ca ti se asigura si casa, si serviciu, dar era vorba goala. Ieseai din casa de copii si ramaneai fara nici o mana de ajutor. Terminai scoala si nu aveai unde sa te duci. Si, daca te prindea pe strada ca nu faci nimic, tot te lua politia.

Nu conta ce aptitudini ai. La un moment dat, au dus un grup de cinci-sase elevi de la scoala profesionala la Avrig, la sticlarie. Am fost mai tarziu intr-o tabara de creatie si i-am gasit acolo; dar cand am ajuns mai tarziu, ca ziarist, nu i-am mai gasit. Toti erau din judetul Botosani, nu dovedisera nici un talent pentru sticlarie, in afara de spart geamuri; nu stiau pe nimeni in Avrig. De ce-i dusesera tocmai acolo, unde erau ca in Siberia?"