FĂRĂ PRECEDENT! Juristul Spitalului Mavromati, în mijlocul unui scandal de înşelăciune!

Șeful Serviciului Juridic de la Spitalul Judeţean Mavromati este cercetat de către poliţiştii botoşăneni pentru înşelăciune, după ce mai multe persoane care au fost angajate la Sanatoriul pentru bolnavi cronici, pe care Victor Niţu urma să îl deschidă într-un imobil din municipiul Botoşani, au acuzat că ar fi fost înşelate de către acesta.

Oamenii susţin că ar fi primit promisiuni de la Victor Niţu că vor fi angajaţi la acest sanatoriu pe posturi de medici, asistenţi, îngrijitoare şi secretare, susţinând că li s-au cerut şi bani pentru angajare, circa 1000 de lei de persoană.

De asemenea, li s-au promis salarii lunare în medie de 1800 de lei, în august trebuind să primească banii, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Persoanele care susţin că ar  fi fost înşelate au început să îl caute pe șeful Serviciului Juridic de la Spitalul Mavromati, dar nu l-au găsit, acesta fiind în concediu de odihna până pe data de 18 august, iar ulterior şi-a luat concediu medical, urmând să vină la serviciu pe 1 septembrie.

Două dintre persoanele care ar fi fost angajate l-au căutat joi la domiciliul mamei sale din localitatea Liteni, judeţul Suceava, şi au spus că Victor Niţu a negat că le-ar fi promis că le angajează.

În aceste condiţii, oamenii au cerut ajutorul Politiei, IPJ Botoşani deschizând deja un dosar de cercetare.

"Efectuăm cercetări în această cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune",
a declarat Daniela Ghiorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.

Reprezentanți din cadrul Spitalului Mavromati au confirmat că mai multe persoane l-au căutat pe Victor Nițu la locul de muncă, reclamând că acesta le-ar fi cerut bani pentru a fi angajate la sanatoriu.

"Dumnealui are calitatea oficială de salariat al Spitalului Județean, și va fi declanșată o anchetă administrativă, iar în paralel ancheta penală își va urma cursul", a declarat Ioan Asaftei, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Judeţean Mavromati Botoşani.

Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, find vorba despre circa 40 de persoane care ar fi fost înşelate.
 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 29 iunie: Astăzi îi cinstim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

astăzi, 07:00

Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit ...

Vești bune de la Stânca! Nova Apaserv anunță când se va relua furnizarea apei!

Sunday, 28 June 2026

Nova Apaserv Botoșani informează utilizatorii că lucrările de remediere a avariei produse la conducta de aducțiune apă brută DN 560 din zona Stânca au fost finalizate, iar încep&aci...

Tragedie într-o localitate din Botoșani: Bărbat mort, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe câmp!

Sunday, 28 June 2026

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un câmp din localitatea Flămânzi. Tragedia s-a întâmplat în această după...