Polițist de frontieră din Botoșani, împușcat în timpul unei patrulări!

Un angajat al Poliției de Frontieră Botoşani, care lucrează la Sectorul Poliției de Frontieră Darabani, a fost împușcat, luni dimineață, în picior. Cazul a fost preluat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

Polițisul de frontieră, alături de un coleg, efectua o misiune de patrulare când a avut loc incidentul. Arma pe care o purta unul dintre cei doi polițiști de frontieră s-a descărcat accidental, nimerindu-l în gamba stânga pe celălalt polițist.

Bărbatul a primit îngrijiri la fața locului chiar de la colegul care l-a rănit accidental, iar ulterior a fost preluat de o Ambulanță și transportat la Spitalul din Dorohoi pentru îngrijiri. Starea angajatului Poliției de Frontieră este stabilă, viața nefiindu-i pusă în pericol.

"Conducerea ITPF Iași a declanșat anchetă internă pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul, la finalul anchetei fiind dispuse măsurile legale. Cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani", a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, Cod Galben de ploi și instabilitate atmosferică în zeci de localități din Botoșani!

astăzi, 16:52

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, între orele 16:...

Bianca, o tânără „cu suflet cald și plină de viață” are nevoie de ajutor. Se luptă cu o boală grea!

astăzi, 16:00

Bianca Chisăliță, o tânără cu suflet cald, plină de viață și speranță”, este internată în Turcia și are nevoie de 11.549 de euro pentru operație. Tânăra a î...

Primarii, lăsaţi fără bani. Mii de șantiere de canalizare, gaze și drumuri se închid!

astăzi, 15:28

În contextul în care Guvernul încearcă să reducă tot mai mult cheltuielile, primarii vor rămâne fără bani pentru proiecte de infrastructură. Mii de proiecte de canalizar...