GREVĂ de avertisment în sistemul sanitar botoşănean! FOTO- VIDEO
UPDATE!

Aproximativ 30 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Mavromati, atât din rândul personalului medical mediu, cât şi din rândul personalului auxiliar, au declanşat miercuri dimineaţă o acţiune de protest, intitulată "grevă de avertisment", cauzată de neaplicarea Ordonanţei 20 referitoare la veniturile salariale ale personalului bugetar.

Angajaţii Spitalului Mavromati cer respect, o politică salarială corectă şi un program de lucru uman. Una dintre asistente a afişat portretul asistentei de la Sibiu care a murit în urmă cu o săptămână, din cauza suprasolicitării.

Protestul este organizat de Sindicatul Sanitas, lidera sindicatului, Lia Temciuc, explicând la portavoce nemulţumirile angajaţilor. 
"Aveţi copii de îngrijit, aveţi familie şi nu ar fi trebuit să vă aflaţi aici. Dar iată că acest guvern atât de democratic, atât de tehnocrat, ne-a scos astăzi în stradă. Am aici colega ce ţine portretul colegei de la Sibiu, cea care tot datorită epuizării şi datorită volumului mare de muncă şi datorită lipsei de personal a ajuns acolo unde nu mai are poate niciun fel de suferinţă. Nu ne dorim acest lucru, era tânără, avea un copil, la fel ca noi, avem copii, avem o viaţă înainte pe care dorim să ne-o trăim aşa cum se cuvine şi dorim să fim trataţi pe măsura meseriei pe care o avem. Ni se spună că suntem purtătorii halatelor albe, că aducem alinare suferinţei, păi acelaşi lucru în dorim şi pentru noi: să fim trataţi ca atare şi să ni se asculte toate toate solicitările noastre. Nu cerem nimic în afara legii", a declarat Lia Temciuc, liderul Sanitas.

 






 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Living contemporan fără aer de catalog: spațiul liber din jurul canapelei contează mai mult decât decorul

Monday, 31 August 2026

Imaginile recente insistă pe forme curbe, travertin, lemn, textile moi și palete calde. Totuși, o încăpere poate rămâne rece dacă fiecare suprafață primește câte ceva. Comen...

Campanii de monitorizare a calităţii aerului în judeţele Botoşani şi Suceava!

Monday, 31 August 2026

Direcţia Judeţeană de Mediu (DJM) Suceava desfăşoară, în perioada iulie–septembrie 2026, campanii de monitorizare a calităţii aerului în proximitatea unor depozite de deşeur...

115 părinți și copii au participat la excursiile Pro Vita: „Bucuria copiilor e cea mai frumoasă amintire pe care o iau cu mine!”

Monday, 31 August 2026

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, a organizat în această vară trei excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidari...