Consumatori de droguri dați pe mâna oamenilor legii!

Acțiunile de depistare a consumatorilor de droguri, dar și a furnizorilor, întreprinse ca urmare a emiterii de către prefect a unui ordin în vederea reducerii cererii și ofertei de droguri și substanțe cu efect psihoactiv vor continua și în lunile următoare, a anunțat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

În luna octombrie au fost constatate trei infracțiuni de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, cele trei infracțiuni fiind pe raza municipiului Botoșani. Persoanele asupra cărora au fost găsite substanțele interzise sunt cunoscute srept consumatoare, ancheta în cazul acestora fiind preluată de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate.

Prefectul Dan Nechifor a aprecizat că fenomenul a început să fie în scădere la Botoșani. 

"Continuă acțiunile de patrulare și supraveghere desfășurate de Poliția Locală, Inspectoratul de Poliție Județean și Polițiile Locale din Dorohoi și Darabani. Pe tot parcursul lunii octombrie au fost inițiate și finalizate acțiuni de reducere a cererii de droguri făcute de instituțiile abilitate. Acțiunile vor continua și în lunile noiembrie și decembrie", a precizat prefectul Dan Nechifor.

Ultimul caz a fost înregistrat acum câteva zile, când pe Bulevardul George Enescu polițiștii locali au identificat un tânăr de 23 de ani aflat sub influența substanțelor psihoactive.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben de instabilitate atmosferică în patru localități din Botoșani!

Saturday, 19 July 2025

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, până la ora 19...

O mamă din Botoșani își strigă neputința. Ea bolnavă, luptă pentru fiul diagnosticat cu tumoare pe creier! (Foto)

Saturday, 19 July 2025

O mamă singură, din Botoșani, bolnavă, luptă pentru fiul ei diagnosticat cu tumoare pe creier. Femeia are nevoie de ajutorul și sprijinul semenilor pentru a putea izbuti din această crânc...

Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în august, surprize mari în ultima lună de vară!

Saturday, 19 July 2025

Luna august este de obicei perioada în care românii se bucură de concedii, escapade la munte sau vacanțe la mare. Totuși, anul 2025 vine cu o vreme imprevizibilă, cu diferențe majore ...