Cel mai frumos CADOU pentru Botoșani, de Ziua Națională! VIDEO
Florentina Tonita Saturday, 3 December 2016 CulturăTehnicile tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova au fost înscrise, joi, pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, potrivit deciziei adoptate de Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care se desfăşoară până pe 2 decembrie, în Etiopia, informează news.ro, citând unesco.org.
"O expresie a creativităţii, identităţii şi coeziunii sociale, tehnicile au fost transmise din generaţie în generaţie în unele familii, dar şi de ateliere şi instituţii de învăţământ", arată site-ul UNESCO.
Potrivit site-ului, în mod tradiţional, scoarţa era realizată de ţesători din România şi Republica Moldova şi obişnuia să fie folosită în scop decorativ, pentru ceremonii funerale, expoziţii şi ca parte din zestrea miresei. În prezent, sunt văzute mai ales ca lucrări de artă.
Dosarul comun coordonat de România şi elaborat împreună cu Republica Moldova include şi un documentar de 10 minute în care este prezentată tehnica tradiţională de realizare a scoarţei. În documentar este inclusă și scoarța din Tudora, județul Botoșani. De asemenea, o botoșăneancă este parte a acestui proiect, Cătălina Pîrvu fiind consilier în cadrul Ministerului Culturii și desfăşură activităţi ce decurg din relaţiile Ministerului cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Într-un interviu din anul 2014, pentru cititorii Ştiri.Botoşani.Ro, Cătălina Pîrvu ne făcea cunoscut faptul că şi judeţul Botoşani este inclus - prin Muzeul de Etnografie şi prin tehnica ţesutului covoarelor în comuna Tudora -, în dosarul privind "Tehnicile tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova" care urma să fie propus spre analiza UNESCO, în 2015.
Între timp, dosarul a parcurs toate etapele, fiind în aceste zile în stadiul Listei Reprezentative a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, potrivit deciziei adoptate de Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
Cătălina Pîrvu ne declara în 2014: "Un eventual succes al acestui dosar ar constitui cea mai înaltă recunoaştere a valorilor culturale tradiţionale la nivelul judeţului Botoșani, care a fost pe nedrept privat până acum de atenţia organismelor guvernamentale relevante".
Citeste interviul CĂTĂLINA PÎRVU: "Mediul în care activez nu permite un alt parcurs decât cel ascendent. Sunt într-un ocean care mă obligă să înot!".
Pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, România a mai fost înscrisă cu: Ritualul Căluşului (2008), Doina (2009), Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova (2013) şi Jocul fecioresc (2015).
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita
Ovidiu Jitaru, un antreprenor în politica botoșăneană - VIDEO
Născut pe 19 mai 1962, în Mileanca, Ovidiu Jitaru devenea, la 62 de ani, senator de Botoșani din partea Partidului Național Liberal Botoșani. Mandatul de parlamentar, după o îndelungÄ...
Gelu Tofan (15 octombrie 1960 – 22 octombrie 2021)
Nu l-am cunoscut pe Gelu Tofan până în primăvara-vara anului în care a murit. Știam despre el doar ceea ce se publica prin ziare, plus câteva povești dinspre prieteni, pove...
Andreea TÎRNAUCĂ, fetița din Botoșani care își construiește propriul vis!
Ea este Andreea. Fetița cu gropițe pe care, în urmă cu doi ani, o țară întreagă o descoperea odată cu apariția sa la cel mai mare show de talente din România. Andreea Tî...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde