Crimă la Havârna! Și-a ucis soțul după ce i-a dat cu un par în cap!

Crimă la Havârna! Și-a ucis soțul după ce i-a dat cu un par în cap!
O femeie în vârstă de 33 de ani, din localitatea Neculce, comuna Havârna, a fost reținută în noaptea de miercuri spre joi pentru 24 de ore după ce și-a ucis soțul.

Cătălin Coropcă de 39 de ani, a venit miercuri seară de la serviciu și fiind sub influența băuturilor alcoolice a început să se certe cu soția sa, Corina Coropcă.

Când spiritele s-au încins, femeia a fugit la o vecină, dar bărbatul a plecat pe urmele ei.

Cei doi au continuat scandalul în curtea vecinei, iar la un moment dat soția a pus mâna pe un lemn și și-a lovit bărbatul în cap.

Acesta s-a prăbușit la pământ, iar medicii chemați la fața locului nu au mai putu face nimic pentru a-i salva viața.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Vecinii povestesc că scandalurile între cei doi soți erau la ordinea zilei, și de mule ori bărbatul își bătea nevasta.

Cei doi soți au șase copii, dintre care trei i-au dat în grija statului, pentru că nu aveau cu ce să îi crească.

Femeia este cercetată acum pentru săvârșirea infracțiunii de "omor calificat".





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții ale Parchetului European la funcționari publici și la Agenția de Muncă Botoșani. Fraudă de 160.000 de euro!

astăzi, 12:57
287

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani au avut loc inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro....

Expoziția de grafică ”Biserici şi mănăstiri din Moldova medievală” va fi vernisată la Memorialul Ipotești!

astăzi, 12:28
30

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită luni, 22 aprilie 2024, ora 12:00, la vernisajul expozi...

A plătit 2.000 de lei după ce a refuzat să achite taxa pentru toaletă într-o autogară din Botoșani!

astăzi, 11:46
198

Deoarece apelantul reclama producerea unei stări conflictuale, operatorul 112 a direcționat un echipaj de jandarmerie în vederea aplanării acesteia și luării măsurilor legale.Jandarmii...